Tartuffe

Montând Tartuffe e ca şi cum ai pune degetul pe o rană, ca şi cum ai intreba cât mai putem trăi in ipocrizie şi în impostura, dar mai ales cât de capabili mai suntem să recunoaștem impostura şi ipocrizia atunci când le vedem ? Şi nu mă refer strict la clasa politică. În fond, clasa politică e oglinda noastră. Tartuffe e o piesă foarte concentrată, nu vorbeşte în plus, nu are acţiune inutilă care ar putea fi tăiată. N-aş vrea să cad în locuri comune şi să zic că textul este extrem de actual. Dar are ceva care mi-a atras atenţia în mod deosebit – şi aici ajung la motivul meu pentru care am plecat în aventura cu Molière. Tartuffe nu e un impostor care doar se expune, ci în egală măsura e un impostor care îi expune pe ceilalţi. Nu doar că e un personaj rău, ci e „dincolo de bine si de rău”. El e amoral. Şi-n această amoralitate, e perfect liber. Noi toți ne-am dori să fim ca el, dar nu avem curaj - slavă Domnului ! Cei din jurul lui sunt societatea civilă. O societate care cleveteşte pe la colţuri, însă care nu face nimic, e paralizată. Majoritatea românilor se regăseşte în Orgon – un individ care are creierul neted, spălat şi e vrăjit de tupeul lui Tartuffe. Tartuffe e in fond un om liber care ne râde în nas şi ne expune toate slăbiciunile.