„O dragoste în iarnă, o dragoste târzie, o poveste de viață care te obligă să îți amintești că a fi om înseamnă a trăi permanent în apropierea dragostei sau în așteptarea ei. Un text bun (Nadejda Ptușkina), palpitând de umanitate, de o sfâșietoare tristețe, în ciuda notelor de comedie savuroasă imprimate de regizor. Acestea nu fac decât să sublinieze dramatismul, zbuciumul, sfâșierea interioară, fragilitatea sufletului uman. Se păstrează astfel linia fundamentală a teatrului și a literaturii rusești: lirismul, zbaterea, adierea de tragedie în termeni apropiați fiecăruia dintre noi, sondarea în profunzime a trăirilor, incongruențele și temerile pe care oricine le trăiește, chiar dacă nu întotdeauna le conștientizează.”