„Măcelăria lui Iov este un text care generează sugestii, pune întrebări și se referă la experiment în raport cu o dramaturgie scrisă într-o modalitate nouă pentru mine. Am studiat Cartea lui Iov fără să știu cu adevărat pe ce drum m-ar putea duce fiindcă aici se neagă puțin ceea ce știam din Catehism. Raporturile cu sacralitatea, cu misterul, cu Dumnezeu – asta mă interesa cel mai mult. Răul vine de la oameni, e pedeapsă divină – fiecare poate alege o variantă în funcție de convingeri. Iov o va face după trei zile de tăcere și transformă experiența răului în poezie și filozofie. Când am scris piesa eram preocupat și de criza economică și de mecanismele aproape obscure ale finanțelor, absurde uneori, atât de absurde că le-am văzut ca pe o antiteologie. Am fost impresionat de lecțiile lui Andrea Baranes. Am fost impresionat de metafora lui Marco Bersani care vede în piețele financiare zei păgâni în căutarea sacrificiilor umane. Dar mai ales m-a interesat relația dintre liberalism (ca religie a egoismului) și cultură, o relație în care solidaritatea socială și iubirea de aproape nu reprezintă o opțiune. E un demers pentru care a trebuit să mă întorc în trecut ca să pot reprezenta actualitatea.”