Venirea (spectacol-lectură)
de Valeriu Stancu
Regia: Ion Sapdaru
Sala Teatru Cub
Informații suplimentare
Născut în Iași, pe 27 august 1950, Valeriu Stancu este scriitor, editor și traducător. A debutat în presă în 1978, în revista Convorbiri Literare, descoperit de poetul Ioanid Romanescu, iar editorial, în 1981 cu volumul Înfrîngerea somnului, apărut la editura „Cartea românească” din București. A publicat în țară peste 60 de titluri originale (romane, nuvele, eseuri, volume de versuri), iar în străinătate, 21 de cărți, în țări ca Franța, Belgia, Italia, Germania, Croația, Mexic, Canada, Turcia, Luxemburg, Portugalia, Brazilia, Republica Moldova. De asemenea, a tradus și a publicat în România 45 de volume de poezie ale unor scriitori contemporani de pe toate continentele. Figurează în peste 30 de prestigioase antologii de poezie universală apărute în Franța, Belgia, Italia, Germania, Suedia, Ucraina, Macedonia, Mexic, Nicaragua, Liban, Peru, Nepal, Albania etc. În ultimele trei decenii, a fost invitat și a participat în mod frecvent la prestigioase manifestări literar-culturale (festivaluri, colocvii, simpozioane, congrese) desfășurate în Franța, Belgia, Italia, Elveția, Germania, Spania, Portugalia, Croația, Macedonia, Turcia, Israel, Canada, Mexic, Nicaragua, Panama, Cuba, Columbia, Vietnam. Egipt, Algeria, Tunisia, Ucraina, Republica Moldova etc. În 2023, prestigioasa revistă franceză Phœnix îi dedică un număr (39). De-a lungul celor 53 de ani de existență a faimoasei publicații (ex-Sud, ex-Autre Sud), doar doi scriitori români au avut privilegiul de a le fi dedicat cîte un număr: Lucian Blaga (1996) și Valeriu Stancu (2023).
Nuvela fantastică și teatrul absurdului mă fascinau încă înainte de a păși, ca alumn, pe poarta Liceului „Mihail Sadoveanu” din Iași, în toamna anului 1965. Mi-au rămas pasiuni pe viață și, dacă de-a lungul vremii, am scris și am publicat cîteva volume de nuvele fantastice, Venirea este prima mea încercare în domeniul dramaturgiei. Evident, conține elemente din teatrul absurdului, măcar prin faptul că preia, autohtonizîndu-le, două personaje, Vladimir și Estragon, din faimoasa piesă En attendant Godot, a cunoscutului scriitor irlandez Samuel Beckett, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură din 1969. Am citit piesa la vîrsta ieșirii din adolescență și atît de mult m-a impresionat soarta umilă, fără nici un orizont, a celor două personaje, speranța lor, nicicînd împlinită, în venirea iminentă a unei entități binefăcătoare (ce putea fi un om, Dumnezeu, diavolul...), încît, la bătrînețe, le-am răzbunat zadarnica așteptare, trimițîndu-le pe cap o infinitate de „godoți”, ca să le facă tot binele din lume. Sau, poate, tot răul? Ieșirea din tipare nu aduce în mod obligatoriu și fericire! Evident, piesa mea nu este, nu are cum să fie, o continuare a scrierii creatorului irlandez, dar, ținînd cont de faptul că „ogni scrittura è un'opera aperta” (orice scriere este o operă deschisă), și că mulți alți dramaturgi (între ei, prietenul meu încă din vremea debutului, Matei Vișniec) au propus fel de fel de variante de prelungire a unui final ce vine „grăbit ca o osîndă”, am încercat și eu o posibilă succesiune existențială a celor două personaje, dacă nu reușită, cel puțin inedită. (Valeriu Stancu)
