Variaţiuni pe modelul lui Kraepelin

Mi-aduc aminte…Mi se pare firesc să încep ceva despre Alzheimer cu mi-aduc aminte…Eu mi-aduc aminte. Tu, nu. Mi-aduc aminte de un text care m-a fascinat acum mulţi ani. O piesă de teatru de David Mamet: Duck Variations. Doi bătrâni stau pe bancă, în parc, se uită la raţele de pe lac şi vorbesc. Am vrut să fac spectacol cu textul ăsta şi nu am putut…Actorii de o anumită vârstă cu care aş fi dorit să lucrez nu mai rezistau la cantitatea uriaşă de text şi la prea multele nuanţe care trebuiau respectate…Actorii care ar fi putut, tehnic, să joace, erau prea tineri. Nu am reuşit să fac spectacolul. Am dat, de curând, peste textul lui Carnevali şi am revenit la entuziasmul de atunci. E un text foarte bun şi nu trebuie neapărat jucat de oameni foarte bătrâni.Bătrâneţea este o temă care mă bântuie de mic. In tinereţe eram fascinat de bătrâneţea extremă ca de un spectacol, nu ştiam de procesele degenerative, de Alzheimer. Acum sunt interesat de ce mi se întâmplă mie, de cum e cu omul când îmbătrâneşte. Am stat în ultimii ani în preajma şi printre tineri. Tinereţea nu este un merit, aşa cum bătrâneţea nu este o boală. E plin de tineri paralizaţi de neputinţă şi e plin de bătrâni proşti ca noaptea.