Metamorfoza

Gregor Samsa, fratele meu ... Au trecut mai bine de 30 de ani când, la căminul studenţesc, după lectura acestei mici nuvele, am lăsat-o înspăimântat pe noptiera şi m-am învelit peste cap cu pătura. Îmi era frică să nu mă metamorfozez în gândac ... Apoi umbra micului comis-voiajor Gregor Samsa m-a urmărit toată viaţa ca şi umbrele lui Axenti Popriscin şi ale lui Akakii Bashmackin. L-am întâlnit peste tot: la colţ de stradă aglomerată, în birourile sufocante ale miilor de instituţii birocratice, în trenuri, mereu disperat de întârziere, în parcurile spitalelor de boli nervoase, fumând cu voluptate ţigări cerşite, dar mai ales l-am regasit, de sute, de mii de ori în ... oglindă. Lumea este un teatru sinistru în care toţi primim un rol. Rolul nostru se numeşte Om. Acest rol e simplu. Trebuie să înveţi vreo 15 ani să-ţi înfrângi instinctele, să zici Da, atunci când toţi porii tăi respiră Nu, să stai apoi neclintit într-un birou minuscul vreo 12 ore în fiecare zi, să faci temenele cât mai sofisticate şefului, să-ţi iubeşti enorm familia pe care în adâncul sufletului o urăşti enorm, să alergi cu limba scoasă pe la alte birouri să-ţi plăteşti simbolurile care arată clar că eşti Om, adică taxele, să verşi o lacrimă la sicriul cuiva pe care l-ai detestat profund, să taci când vrei să cânţi, să cânţi când vrei să vomiţi, să plângi când vrei să râzi ... Şi, mai ales, să trăieşti cu senzatia unui ciocan divin sau diabolic avântat deasupra capului tău care, în orice clipă, poate să te strivească, să te înfunde până deasupra ochilor în pământ. Şi mereu, în fiecare noapte, să ai un singur coşmar. Că te îmbolnăveşti, că îmbătrâneşti, că devii defect şi nu mai eşti ... util. Nici societăţii şi nici familiei. Că devii o insectă inutilă. Gregor Samsa a protestat să mai fie Om !Dedic acest spectacol memoriei lui Toma Moraru.