Lecție de jurnalism fără ipocrizie (spectacol-lectură)

„În ultimii 30 de ani, jurnalismul mi-a ocupat timpul cam tot atît cît pasiunea pentru literatură, dacă nu cumva chiar şi mai mult. Ciudată ironie a sorţii: am scris pentru Radio France Internationale mii de articole a căror durată de viaţă a fost uneori de numai 24 de ore ca să pot să-mi cîştig pîinea zilnică şi să pot scrie apoi pagini de literatură cu o durată de viaţă pe care o sper cît mai lungă, măsurabilă poate în decenii. Jurnalismul nu a fost însă, în viaţa mea, timp pierdut. Contactul cu actualitatea a însemnat o imersiune zilnică în problemele şi în dilemele lumii, în orori şi crize repetitive, în absurdităţile pe care omul le creează pe planetă datorită contradicţiilor sale interne deseori proiectate şi la nivelul societăţii. Dramaturgul din mine s-a inspirat deseori din indignările, şocurile şi neputinţele jurnalistului. A scrie zilnic despre suferinţele unor oameni pentru care nu poţi face practic nimic creează, treptat, un sentiment de vinovăţie. Dramaturgul a preluat însă unele dintre aceste teme în speranţa că prin piese de teatru şi spectacole reuşite ar putea trezi conştiinţele.Una din stupefacţiile jurnalistului din mine a fost constatarea că informaţia devine deseori spectacol, că industria mediatică se inspiră din teatru şi din cinema, din arta actorului şi a regizorului pentru a crea emoţie şi adrenalină. Această ultimă temă se regăseşte în mai multe dintre piesele mele.Ce rămîne din misiunea jurnalistului dacă acesta începe să fie un mercenar al industriei de divertisment, dacă încearcă în primul rînd să creeze dependenţă mediatică şi nu să informeze, să incite la reflecţie, să educe publicul în spiritul gîndirii critice? Din această întrebare şi din altele s-au născut secvenţele alese sub titlul Lecţie de jurnalism fără ipocrizie.Cînd jurnalismul este pervertit de societatea de consum şi de industria mediatică, unul din fundamentele democraţiei începe de fapt să se clatine. Jurnalismul este o formă de contra-putere în stat, la fel ca justiţia, la fel ca domeniul culturii. Personal, ca jurnalist, timp de 32 de ani ani la Radio France Internationale, m-am bucurat de o independenţă absolută şi am avut ca repere, cum spunea Kant, «doar cerul înstelat de deasupra mea şi legea morală din mine». Independenţa jurnalistului este un termometru de măsurare a sănătăţii democraţiei. Subiectul legat de rolul jurnalistului în societate mi se pare atît de important, atît de grav, încît dramaturgul din mine nu putea să-l ocolească.”