Masaj

Un show de lumini și culoare, antrenant, astfel încât publicul nu simte trecerea timpului. Actorii cântă, dansează, fac schimb de replici, totul de dragul unui show în care este și nu este vorba despre ei. Admirabilă menținerea accentului local până la capăt, după cum e admirabilă și concentrarea actorilor pe relații. Costumele sunt colorate, într-un contrast puternic cu cei care le poartă, de aceea toate personajele par așezate în linia unui pamflet social excelent dozat. Luminile albe, intense, de neon pun și mai mult în evidență gesturile nefirești, ridicole, uneori lipsite de sens. Senzația că intri într-o lume de plastic – o lume a falsității ridicată la rang de artă – nu dispare nici după ce încep aplauzele sălii. Am ieșit din sală însetată, cu o senzație acută că trebuie să beau multă apă (mai multă decât beau de obicei) și tind să cred nu doar căldura sălii a fost singura cauză. Un spectacol care oglindește o societate în care nu mă regăsesc și din care nu vreau să fac parte, orice ar fi. (BookHub)

Capacitatea pe care o are regizorul Radu Afrim de a crea spectacole-capsula este fascinanta si pare inepuizabila. Prezentul, specificul unor locuri, atmosfera lui acum si aici sunt extrase de catre acesta si inchise intr-un mix de muzica, dans, imagini, poezie, text care deschide suflete si minti. Calatoria pe care acesta o propune de fiecare data cand monteaza un text scris de el sau preluat de la un alt dramaturg si reinterpretat este un tur-retur, iar detaliile ofera imaginea de asamblu. E ca si cum te-ai afla intr-o incapere plina de obiecte si te fixezi pe ceva anume pentru a-ti ghida gandurile si privirea de jur imprejur. Treptat insa, descoperi un intreg univers si fereastra spre exterior. (ceascadecultura.ro)

Râsul cu gura până la urechi pe teme relativ minore, pe seama a tot ceea ce înseamnă universul ființelor mici, minuscule, care, înainte de a fi ceea ce sunt prin ele însele, sunt obligatoriu a cuiva. A se observa în acest sens onomastica, adică nume precum Agâlmei, Acasandrei, Amiloaiei, Asalboiaiei, Amaicii etc. A se mai observa și potrivirea dintre numele și prenumele eroilor sau, mai corect spus, a non-eroilor din piesă și din spectacol, înclinația diminutivală, realități lingvistice sparte de o singură excepție. Dacă nu cumva chiar de două. Unul dintre personaje se cheamă Giulia Amaicii, un altul se numește simplu Viviana. Există și o a treia excepție. Spre a putea aduce în discuție ceea ce aș numi obsesia afrimiană a timpului sau, mai exact spus a vremurilor, unul dintre personaje se cheamă Galina. Proprietara numelui cu rezonanțe ruse e născută în 1958, anul retragerii trupelor sovietice din România. Actrița care o joacă și care o face la nivelul excelenței – e vorba despre Pușa Darie- mai interpretează la fel de savuros și de dezinhibat (a juca într-un spectacol regizat de Radu Afrim înseamnă și un mare efort de dezinhibare) un personaj numit Edith. Aici Afrim speculând o anume asemănare fizică între Pușa Darie și marea șansonetistă franceză ce cânta despre mulțime și ținea să ne asigure că nu regretă nimic. O făcea cu un dramatism care ne dezvăluia că, în fapt, regretă totul. (contributors.ro)