Țestoasa lui Darwin

Țestoasa lui Darwin este desprinsă dintr-o bufonadă, e un hibrid ciudat care a descins într-un birou de universitar spre a scoate la suprafață, prin simpla sa prezență, realitatea ascunsă sub masca normalității – un chip hidos, alcătuit din neîmpliniri, din automatisme, din suferință și mult, prea mult, egoism. Figura aceasta lăuntrică, bine tăinuită poate fi generalizată și ne recunoaștem pe rând, de la est la vest și de pretutindeni, înfiorați de temerea că ea este adevărata noastră față. Martor a două veacuri de deziluzii și de incurabile epidemii ideologice, dar și antidot al bătrâneii, Harriet doar pare a fi un comentator interior al evenimentelor minunatei lumi noi sau vechi. Ea este și un acuzator, o voce ironică pe dedesubtul unor replici cu aer naiv. Realitatea virează în absurd, așa cum e exploatată de viziunea regizorală, și influențează personajele – pe Harriet, de la bun început, prin statutul ei dual, și apoi pe Profesor – un vânător de subiecte pentru prezentări academice -, pe Doctor – un ipochimen în halat medical – și pe Beti – supusa soție a Profesorului, în care trăiește, nevăzută, o sperjură. Iată oamenii cu diferitele lor fațete, unele mai cumplite ca altele. (LiterNet)

Punerea în scenă e curată, fresh, fără excese, demnă de autorul contemporan ales de regizor. Decorul aerisit, luminile atent planificate, proiecțiile din lumea artropodelor sau cele acvatice, la care contribuie și sound-ul mereu adecvat constituie premisele actualei viziuni regizorale ușor suprarealiste, cu vagi accente de melancolie privitor la sensul umanității. Din perspectivă narativă, stinse sugestii metateatrale conferă spectatorului o referință la prezent, trimiteri la textul tocmai pus în scenă, referințele intertextuale sau la actualitate pot fi astfel vag redate sau mai vizibile. (Ziarul de Iași)